Situri şi aplicaţii mobile pentru afacerile din turism. Ce alegem?

Pe fondul creşterii numărului de căutări de pe mobil cu referire la pachetele turistice, restaurante şi hoteluri, afacerile din turism trebuie să fie prezente acolo unde le sunt potenţialii clienţi … pe mobil.
Joi, în cadrul Romanian Digital Travel Conference, am susţinut prezentarea de mai jos, prin intermediul căreia am făcut o pledoarie pentru soluţiile mobile în rândul agenţiilor de turism, hoteluri şi aşa mai departe.
Indiferent că e nevoie de o extensie a platformei de vânzări sau a brandului, mediul mobil vine cu soluţii pentru toate buzunarele. Da, am făcut un mic research şi am scos în evidenţă costurile ce le presupun soluţiile mobile.
Dar mai multe, de la mediul mobil în România, în cifre, şi comportamentul consumatorului român de mobile atunci când vine vorba de servicii turistice, în prezentarea de mai jos.

Şi pentru că am fost întrebat dacă am vreo aplicaţie de turism preferată, vreau să spun că mie îmi plac soluţiile complete, aşadar, Paralela 45 şi Paravion se găsesc pe lista mea de aşa da. Aştept să testez aplicaţia Christian Tour pentru Android.
Nu ştiu dacă Alex a vrut să mă provoace sau dacă ştie mai multe decât mine în această privinţă, dar promovarea turismului românesc de către autorităţi în mediul mobil mai are nevoie de cel puţin 5 ani până să se conştientizeze beneficiile reale ale mobilitătii.
Da, există excepţii, Primăria Cluj-Napoca a susţinut un hackathon de dezvoltare aplicaţii mobile, punând la dispoziţia dezvoltatorilor date referitoare la cluburi, restaurante şi alte locuri de petrecere a timpului liber, în urma căruia speră să aleagă o aplicaţie utilă pentru turişti. De asemenea, Primăria Sibiu a investit deja într-o aplicaţie mobilă, dezvoltată pe platforma de evenimente Eventya, Sibiu City App, aplicaţia oficială a municipiului Sibiu.
Cât despre durata de folosire a unei aplicaţii de turism pe mobil, înainte de a fi dezinstalată, aş dori să dezvoltăm o discuţie mai jos, în comentarii. Sunt aplicaţiile mobile de turism dependente de sezonalitatea activităţii turistice?

Total
0
Shares
0 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
stres, relaxare, sovata, hotel bradet, spa, health, sorin rusi, andrada crangus

Concept inedit de lasare a unui complex hotelier balnear

Next Article
bucegi, azuga, google earth

Trasee montane din Munții Bucegi vizualizate pe o hartă 3D

Related Posts
Total
0
Share