Ministerul Turismului a lansat aplicația mobilă Explore Romania, un ghid turistic digital al României, în cadrul ITB Berlin. Din delegația României la târgul internațional de turism a făcut parte și chipa Eventya, dezvoltatorul aplicației.
După încercări timide sau, mai bine zis, menite să câștige tracțiune pentru imaginea ministerului de resort, de a promova turismul în ecosistemele digitale, fie pe Facebook, fie pe Google, fie pe afișaje 3D, ministerul de resort a făcut și primul pas concret prin lansarea aplicației mobile, aplicație creată special pentru turiștii străini, dar și pentru românii care vor să se decumenteze despre potențialul turistic al propriei lor țări.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a subliniat într-o declarație pentru Agerpres faptul că acesta este primul pas coerent în ceea ce privește promovarea României în mediul digital.
CITEȘTE ȘI: Cum se pot promova pachetele turistice în ecosistemele digitale
Ce e și mai interesant e că aplicația a fost dezvoltată pro-bono pentru Ministerul Turismului de către firma Eventya, în baza unui acord de colaborare cu titlu gratuit. Spre surprinderea multora, nu este un produs GovITHub. Dezvoltarea aplicației a demarat când încă exista Autoritatea Națională pentru Turism.
Prin intermediul aplicației Explore Romania, utilizatorii pot afla informații despre patrimoniul turistic natural și antropic, precum: natură, tradiții, cultură, istorie, educație, arte, împărțirea pe categorii fiind specifică site-urilor de promovare turistică: lucruri de văzut, regiuni de interes turistic, turism de wellness, turism activ, turism cultural și istoric, destinații UNESCO, destinații city-break, evenimente etc. Ce lipsește din aplicație și ar putea fi de mare ajutor utilizatorilor interesați de România este o listă a centrelor naționale de promovare turistică și a datelor de contact a acestora.
Pentru ca aplicația să nu ajungă un elefant, ca să ne aliniem terminologiei din ce în ce mai folosită pentru situații neprevăzute, greu de gestionat, conținutul trebuie să se rezume la principalele atracții turistice de interes național, existând posibilitatea ca pentru o aprofundare locală sau regională să se apeleze la soluții de deep linking către aplicații mobile de promovare locale sau regionale în catre administrația publică (primării, consilii județene, ministere de resort) are participații (de exemplu, aplicația Visit Alba Iulia să fie promovată din secțiunea dedicată orașului Alba Iulia, aplicația Iași VR să fie promovată din secțiunea dedicată Iașului ș.a.m.d.). Singura problemă în această situație ipotetică e disponibilitatea acestor aplicații externe într-o limbă străină folosită de turiștii de peste hotare.
O altă facilitate pe care ministerul trebuie să se focuseze este cea dedicată infrastructurii și a felului în care aceasta poate fi folosită pentru a ajuta turiștii să ajungă din punctul A de interes turistic în punctul B.
CITEȘTE ȘI: Există aplicații mobile de călătorie complexe?
De asemenea, pe viitor este vizată integrarea în aplicație a unităților de cazare clasificate și a agențiilor de turism, paginile acestora din aplicație fiind administrate chiar de către reprezentanții acestora, cu posibilitatea de promovare a activităților sau serviciile turistice pe care le oferă.
Ministerul Turismului va promova aplicația în rândul unităților de cazare, agențiilor de turism și birourilor externe ale României, printr-o notificare prin care se va face cunoscut faptul că s-a lansat Explore Romania.
În ceea ce privește soluția tehnică a ghidului turistic mobil al României, acesta a fost construit pe o platforma de promovare a orașelor Eventya, ce rulează pe un sistem cloud, acest lucru permitând interconectarea cu alte site-uri web și aplicații turistice, prin utilizarea API-urilor specifici, fiind posibilă transmiterea și generarea automată de conținut către potențialele console (info-chioșcuri) de informare turistică din cadrul centrelor naționale de promovare turistică sau din locurile de interes turistic în care ministerul dorește să facă promovare.
CITEȘTE ȘI: iPad-uri pentru info-desk-urile din punctele de interes turistic din Sibiu
Soluția Eventya a fost personalizată și adaptată la brandul și imaginea Explore România, conținutul și structurarea acestuia fiind în responsabilitatea ministerului.
Aplicația Explore Romania este disponibilă atât pentru terminalele Android, cât și pentru cele ce rulează pe platformele iOS, în limba engleză, alte limbi de circulație internațională urmând a fi disponibile pentru conținutul aplicației, în funcție de fluxul și volumul de turiști care vin dintr-o anumită țară.
Reamintim cititorilor turism20.ro faptul că soluțiile Eventya se regăsesc în aplicații deja populare în rândul utilizatorilor de aplicații mobile, precum Sibiu City App, Bucharest City App, Cluj City App, ba chiar și DSU.