Amadeus a lansat Amadeus Tours Suite Merchant Edition, o soluție special creată pentru piața de turism din Europa Centrală și de Est, o piață estimată la 16 miliarde de euro.
Soluția Amadeus Tours Suite Merchant Edition permite agențiilor de turism din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, să vândă pachete de vacanță și oferte pentru hoteluri de la turoperatori germani și austrieci, conținutul fiind adaptat la nevoile piețelor din regiune. Printre altele, soluția oferă acces la aeroporturi de plecare locale.
Achiziționând licența de utilizare a platformei Amadeus Tours Suite Merchant Edition, agențiile de turism vor avea acces la conținutul operatorilor de turism din Germania și Austria doar prin semnarea unui singur contract cu Amadeus, compania oferindu-le suport dedicat în ceea ce privești contractarea, facturarea și gestionarea comisioanelor.
Printre avantajele utilizării soluției Amadeus de către agențiile de turism se numără garanţiile financiare flexibile, eliminarea depozitelor către turoperatori, contractarea multiplă şi procese de reconciliere eficientizate.
De asemenea, agențiile de turism au posibilitatea de a se diferenția față de concurență, adaptându-se la nevoile turiștilor prin oferte de petrecere a timpului liber foarte variate și cu durate flexibile.
Soluţia este în prezent în etapa de proiect pilot, printre agenţiile de turism fiind selectate agenții de turism din Polonia, Ungaria, România, Slovacia şi Republica Cehă.
Momentant, Amadeus Tours Suite Merchant Edition Amadeus integrează oferte turistice de la doi operatori de turism doi operatori de turism din Germania: FTI Touristik şi JT Touristik, dar și servicii suport, lucru ce va duce la simplificarea operațiunilor și va reduce volumul de muncă în procesarea tranzacțiilor. Alţi trei turoperatori vor fi integraţi cu conţinutul lor de vânzări pe parcursul lunii august.