Un studiu efectuat de PwC România pentru Asociația ”Coaliția pentru Economia Digitală” evidențiază faptul că piața locală a platformelor de mobilitate urbană (de tip Uber sau Clever) este estimată la 1.587 milioane de lei, din care piața de e-hailing (care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicațiile de mobilitate urbană) este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing de 881 milioane de lei.
Piața locală de ride-sharing
Astfel, piața locală de ride-sharing reprezintă 21% din piața totală de transport urban privat, iar piața totală a platformelor de mobilitate urbana (care include si contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicațiile de e-hailing) reprezintă 44% din total, facilitând accesul românilor la servicii de transport urban privat și suplinind o nevoie de mobilitate urbană neadresată de modalitățile tradiționale de transport urban.
Beneficiile economice ale platformelor de mobilitate urbană
În plus, studiul arată că activitatea platformelor de mobilitate urbana generează beneficii economice directe și indirecte de peste 1 miliard de lei anual, fiind complementară serviciilor de taximetrie și avand un impact sistemic pozitiv.
Astfel, beneficiile directe, reprezentate de taxele și impozitele plătite de către operatorii de transport ce utilizează aceste platforme digitale de mobilitate, sunt de 304 milioane de lei anual, în vreme ce beneficiile indirecte, care reprezintă gradul de multiplicare în economie al consumului de servicii de transport urban privat generat prin platformele de mobilitate urbană, sunt de 781 milioane de lei.
Dacă ne uităm la ultimii patru ani, în București și Ilfov, numărul de licențe de taxi a crescut ușor (aprox. 4%), iar venitul operațional al firmelor de taximetrie a crescut cu 11% în același interval. Prin urmare, creșterea platformelor digitale de mobilitate urbană nu s-a reflectat în scăderea activității firmelor de taximetrie, ci a venit în completarea serviciilor oferite de acestea.
Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanță pentru Management, coordonatorul studiului
Ulterior intrării pe piață locală a platformelor de mobilitate urbană, s-a observat o creștere accelerată a numărului companiilor cu activitate de transport persoane. Astfel, în timp ce în perioada 2004-2014, numărul firmelor transportatoare a crescut cu o medie de 3% pe an, în perioada 2014- 2018 numărul acestora a crescut în medie cu 17% pe an, cea mai mare creștere înregistrându-se în 2017 (42% fata de 2016), în anticiparea introducerii obligativității șoferilor de a colabora cu platformele de mobilitate urbana prin intermediul unei firme.
Această creștere a numărului de micro-întreprinderi și PFA-uri care au activitate de transport se traduce și într-o mai mare transparență și fiscalizare a acestei activități, fapt care este în beneficiul consumatorilor, dar și al autorităților, care au venituri bugetare mai mari ca urmare a dezvoltării platformelor digitale de mobilitate urbană.
Ce aplicații folosesc șoferii de transport urban privat?
Potrivit studiului, numărul de șoferi de ride-sharing reprezintă 21% (aprox. 20.000) din totalul numărului de șoferi de transport urban privat, în vreme ce șoferii de taxi care folosesc aplicații de mobilitate urbană (e.g. Clever, Star Taxi) reprezintă 23% din total (aprox. 22.000).
În continuare, numărul de șoferi de taxi care nu folosesc nicio aplicație de mobilitate urbană este semnificativ (aprox. 54.000). Fiind forma primară de activitate economică, serviciile de taximetrie reprezintă 84% din piața totală de servicii de transport urban privat. În medie, românii fac aprox. 17 călătorii pe an cu taxiul și 3 calatorii pe an prin intermediul platformelor de ride-sharing.
Piața globală de ride-sharing
La nivel global, piața de e-hailing este estimată în prezent la 61 de miliarde de dolari și este de așteptat ca aceasta să crească până la 218 miliarde de dolari la orizontul anului 2025, pe fondul accelerării urbanizării, al dezvoltării tehnologiei digitale și conexiunilor 5G, dar și al presiunilor puse de schimbările climatice, care va face ca o parte tot mai mare a populației să abandoneze sistemul deținerii individuale a autovehiculelor, îndreptându-se către sisteme de car-sharing și servicii de e-hailing pentru a-și satisface necesarul de transport.
Astfel, se estimează că în Europa va avea loc o schimbare structurală în distribuția sistemelor de mobilitate până în 2030, stocul de mașini fiind prognozat să se reducă de la 280 de milioane la 200 de milioane, crescând totodată adopția mașinilor electrice și autonome.
Viitorul mobilității urbane
Viitorul mobilității urbane va fi caracterizat de:
- Electricitate – Creșterea ponderii autovehiculelor electrice;
- Autonomie – Apariția autovehiculelor autonome;
- Partajare – Creșterea ponderii sistemelor de car-sharing;
- Conectivitate – creșterea numărului de autovehicule conectate cu multipli senzori și dispozitive de comunicație
- Actualizare anuală – Modelul de proprietate al autovehiculelor se va schimba, nefiind necesar ca acestea sa fie achizitionate la valoarea întreagă, ci plătite în sume mici per folosire/inchiriate sub planuri financiare de tip PCP (personal contract purchase)
România ar trebui să profite de pe urma tehnologiei digitale și să adopte prevederi legislative care să încurajeze dezvoltarea platformelor digitale de car-sharing și e-hailing, atenuând totodată problemele legate de poluare și congestia traficului. Studiul arată că adoptarea unui astfel de cadru legislativ deschis pentru aceste platforme, așa cum aplică majoritatea statelor europene, ar genera beneficii adiționale pentru economie în perioada 2020-2023 în valoare de peste 1,1 miliarde de lei.