Probabil și tu, la fel ca și mine, îți anunți părinții sau prietenii, prin SMS, Messenger sau WhatsApp, că ai aterizat sau te-ai îmbarcat pe un zbor fără probleme.
Dacă zbori cu KLM Royal Dutch Airlines și folosești și WhatsApp Business, vei putea face asta prin intermediul serviciului Family Updates, care-ți permite să faci un grup WhatsApp pentru a-i ține la curent pe prieteni și familia cu privire la starea zborului lor.
Pentru a putea face asta trebuie să fi optat deja să primești biletul de îmbarcare prin intermediul WhatsApp, condiție care trebuie îndeplinită pentru a primi o invitație de a utiliza gratuit acest serviciu. KLM va trimite apoi un mesaj prietenilor și familiei tale după decolare.
Imediat după aterizare, chiar dacă nu ai Wi-Fi-ul sau roamingul de date activat, cei pe care îi alegi să primească notificări vor primi o notificare cu statusul zborului. De asemenea, dacă un zbor este întârziat, ei vor fi informați.
În plus fată de aceste mesaje automate proactive, membrii grupului pot solicita companiei KLM informații despre progresul zborului tău.
În prezent, serviciul KLM WhatsApp Family Updates este disponibil numai în limba engleză, urmând a fi extins și cu alte limbi de circulație internațională.
Inteligența artificială și confidențialitatea datelor
Pentru ca chatbot-ul de WhatsApp al KLM să înțeleagă întrebările pe care le primește printr-un mesaj marcat cu @KLM ce conține numărul zborului, acesta folosește inteligența artificială. Membrii grupului tău pot trimite mesaje întrei ei de orice fel, chatbot-ul KLM neputând citi aceste mesaje. După trimiterea notificării conform căreia ai ajuns la destinație, chatbot-ul KLM va părăsi grupul, tu și restul grupului putând continua conversația cu impresii din călătorie. Toate mesajele sunt protejate prin criptarea WhatsApp.
KLM Royal Dutch Airlines oferă clienților săi din întreaga lume informații despre confirmarea rezervării, notificari de check-in, îmbarcare, actualizarea statusului de zbor și răspunde la întrebări în 10 limbi diferite direct pe WhatsApp, prin intermediul aplicației oficiale WhatsApp Business. De asemenea, aceleași servicii sunt oferite și prin Facebook Messenger.
Cum găsești acest serviciu?
Dacă nu ești client KLM, ce alte servicii folosești pentru a-ți automatiza genul ăsta de comunicare cu familia?