În împrejurări ce țin de pasiuni nedezlănțuite la potențial maxim, în week-endul ce a trecut am ajuns iar pe Valea Prahovei, la Bușteni, de unde ne-am plimbat bicicletele cu telecabina până la Babele, de aici plimbându-ne ele pe noi pe Transbucegi, într-un retur velo spre Poarta Alpiniștilor.
Dar până să coborîm a trebuit să urcăm, așa că singura alternativă pentru noi, bicicliștii antrenați la halbere cu responsabilitate, a trebuit să luăm telecabina din Bușteni. Toate bune și frumoase până la biciclete. Dacă pentru noi am plătit 35 de lei urcarea de om, pentru bicicletă a trebuit să plătim dublu, 70 de lei urcarea de bicicletă. Deh, tarif de week-end, de jecmănit turiștii. În cursul săptămânii, urcarea costă 70 de lei pentru biciclist + bicicletă.
CITEȘTE ȘI: Colecția de hărți montane Munții Noștri a fost transpusă într-o aplicație mobilă
Cabana Babele
Culmile Doamnele și Bătrâna văzute de la Cabana Babele
Strungile Mari
La Babele ne-am asigurat că Sfinx-ul e la locul său, din depărtare, căci biclele noastre erau precum niște bididii bine mâncați, dar nescoși din grajd de ceva vreme, și trăgeau la vale. Bine, asta ne trecea nouă prin cap de la cât energizant băgasem în noi ca să putem să-l dovedim pe Ene, care ne voia cu cornul în pernă. Am stâpânit biclele cât să admirăm Doamnele și Bătrâna și Strungile Mari, după care ne-am pornit la drum.
În fine, cum ce urcă trebuie să și coboare, am sfidat legile clasice ale fizicii și am șerpuit pe biclete pe drumul accidentat ce dă în șoseaua asfaltată ce duce la Cabana Piatra Arsă. Știu, v-ați fi așteptat să trecem printr-o poartă energetică, nu-i așa? 🙂
Muntele Furnica
Munții Nucet
Șaua Vânturiș
Muntele Vânturiș
De aici am coborât spre Dichiu, unde am făcut o pauză de socializat cu străinii, pentru ca mai apoi să dârdîim pe versanții umbriți pe care coboară șoseaua spre tronsonul Sinaia – Târgoviște.
Multe nu sunt de povestit, vremea a ținut cu noi de această dată, iar peisajul ne-a transpus într-o poveste cu rideri experimentați în enduro. Nicidecum! :d Ne-au dârdâit șezuturile și la propriu și la figurat la slalomul printre pietroaie, șleauri și pietriș, dar senzația a fost maximă. Da, frate, la coborâre, că la urcare eu, unul, aș fi leșinat în primii 5 km de urcare. Pe asfalt, cum apăreau porțiunile umbrite cum rupeam cadrul, strângându-l între picioare, nu de alta, dar unde era umbră era și umed, iar din ce-am văzut cu alte ocazii, nu prea e de joacă. O juca adrenalina în vene, dar vorba aia, trebuie să rămână în incintă. 😀
Nu știu cum e la alții cu echipamentul, dar să nu faceți prostia pe care am făcut-o eu. Deși am avut pe mine un tricou tehnic Crivit (m-am murdărit puțin de profesionalism la bot, ce să-i faci) și un polar subțire Quechua peste, am fost destul de neinspirat să mai pun și o jachetă, tot Quechua, dintr-un fâș mai gros, dar fără aerisiri. Vă dați seama că am stat mai tot timpul fleașcă, noroc că în pauze aveam timp să mă usuc. Aș fi rămas doar cu cele două straturi, dar cred că aș fi dârdâit la cele 8-9 grade. Deh, învățătură de minte și echipament mai de calitate.
Inițial hotărâsem să facem și un traseu din Baiului, dar nu ne-am potrivit neam cu programul inițial, drumul cu diferențe de niv dintre Sinaia și Bușteni dovedind pe cei neatestați și fără bicicletă dă firmă. Am înțeles că bicicletele astea dă firmă merg singure. Rockrider-ul meu are totuși nevoie de niște picioare antrenate. Și da, e la a doua coborâre pe Drumul Babelor, coafura rezistă. A rămas să încercăm traseele din Baiului pe altă dată.
CITEȘTE ȘI: Trasee montante din România pe Open Street Map
În privința alimentării pentru tură, dacă urcați cu telecabina din Bușteni, vă puteți face aprovizionarea de la Penny Market, la intrarea de pe strada ce urcă spre telecabină. Nu veți gasi batoane fitness sau mai știu eu ce alte prafuri pentru sportivi, dar ciocolată, banane și alte dulciuri menite să vă dea energie sunt din plin.
