Navitel lansează în România camera auto NAVITEL R600 Quad HD, o cameră cu rezoluție video 2560 x 1440 p la 30 fps, unghi de vizualizare 170 de grade, cu suport pentru carduri microSD de până la 256 GB.
Calitatea înregistrărilor este susținută de procesorul NOVATEK NT96660 și senzorul optic OV4689 de 4 MB de la OmniVision, senzor ce ajută la filmările în lumină slabă. Obiectivul este fabricat din sticlă în 4 straturi.
NAVITEL R600 înregistrează și în format FullHD la la 60fps sau HD la 120 fps. Numele Quad HD reflectă faptul că are o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli, adică de patru ori mai mare decât rezolutia HD, de 720p. Quad HD sau prescurtat QHD este un standard de rezoluție utilizat pe scară largă, începând din 2015, pentru monitoarele de calculator (ex. Lenovo L24q, AOC Q3279VWF, Asus XG32VQ, Samsung C34J791), laptopuri (ex. Asus Zenbook Pro) și smartphone-uri (ex. Samsung Galaxy S7, Razer Phone, Nokia 9, Samsung S8, Note 8, Huawei Honor 8 Pro, Google Pixel 2 XL, LG G6 etc.).
Înregistrările făcute cu NAVITEL R600 Quad HD au un unghi panoramic de vizualizare de 170°. Acestea pot fi stocate pe un card suplimentar microSD de până la 256 GB.
În ceea ce privește dispozitivul, NAVITEL R600 Quad HD are un ecran cu o rezoluție de 960 x 240 pixeli, de 2 inch și microfon încorporat.
Ca la toate camerele auto Navitel, în caz de impact sau șoc, funcția G-senzor salvează înregistrările video, aceasta fiind activată la accelerație sau frânare bruscă, rotația mașinii și în alte situații extraordinare. În astfel de situații, fragmentele video vor fi marcate ca imagini speciale și vor fi protejate de suprascriere.
CITEȘTE ȘI REVIEW-URILE PENTRU:
- camera auto Navitel R200
- camera de bord Navitel CR900
- camera auto Navitel R1000
În modul parcare NAVITEL R600 Quad HD poate detecta vibrații sau mișcări și poate începe înregistrarea chiar dacă masina este parcată și șoferul este absent sau dispozitivul este oprit. De menționat faptul că dispozitivul are 2 baterii încorporate ce ajută într-o astfel de situație.
Camera video se prindre de parbriz într-un suport cu banda adezivă 3M. Acest model de cameră auto se livrează ca și celelalte camere Navitel, cu un voucher ce permite utilizarea aplicației de Navigatie GPS, Navitel Navigation, gratuit timp de un an, care se poate instala de pe Play Store sau App Store.
Navitel R600QHD este dinsponibil începând din această lună în magazinele online, iar pentru o perioadă limitată poate fi achiziționat într-un pachet bundle, având card microSD de 64GB inclus.