Mamaia

Mamaia, Judetul Constanta

 

Ultimele evenimente pe:

Faptul că ajungeţi pe litoralul românesc, şi mai ales în staţiunea Mamaia, justifică neinteresul sau nenorocul da a vă fi cumpărat o casă de vacanţă pe litoralul bulgăresc 🙂 sau, de ce nu, un rezultat în favoarea litoralului românesc după o analiză comparativă cu cel bulgăresc. Nu vă condamn, e alegerea voastră.

Nu-i bai. Aveţi la dispoziţie o staţiune cu renume pe litoralul românesc, iar atmosfera de distracţie stă şi în puterile voastre, nu trebuie să depindă neapărat de întreprinzătorii din jurul tău … acum, depinde ce fel de distracţie căutaţi.

Mamaia

Foto: Cartorama

În ultimele noastre zile de odihnă la Năvodari, ne-am decis să facem o scurtă incursiune în staţiunea Mamaia, nu de alta dar ultima dată când am ajuns pe aici a fost în 1999.

Telegondola Mamaia

Evident, scopul noastru a fost să ne plimbăm cu minunata telegondolă ce parcurge o parte din staţiune, de la Hotel Perla până la cazinou, precum şi o plimbare prin staţiune. Zis şi făcut!

Mamaia

Mamaia, Telegondola
Mamaia, Telegondola
Mamaia, Telegondola
Mamaia, Telegondola

Sincer, mult nu s-a schimbat aleea de promenadă din lungul plajei din Mamaia, exceptând fântânile şi palmierii primarului Mazăre. Terase la tot pasul, care mai de care mai atrăgătoare, iar pe partea dinspre mare o grămadă de buticuri cu articole de plajă şi vânzători ambulanţi de te miri ce (tatuaje temporare, mărgele etc.). Mişto iniţiativa celor ce administrează “reţeaua” de terase La balansoare.

Expoziția de reptile vii

Nu rataţi expoziţia de reptile vii, care an de an se mută în diverse locuri din staţiune, sau o zi la mult lăudatul Acqua Magic.

Mamaia

Cât despre locuri de plajă, nu mai e nimic de spus. Atâta timp cât nu închiriezi şezlong, nu cred că mai ai vreo şansă să stai pe prosopul tău pe undeva, fiecare bucăţică de plajă e acum în administrare privată.

De cazat, te poţi caza la hotelurile şi pensiunile din Mamaia Nord Năvodari Sat sau la privaţi, în Constanţa. Pe aceştia din urmă ai să îi găseşti în parcările din lungul blvd. Mamaia (loc pe unde odinioară trece o cale ferată considerată una dintre atracţiile turistice ale vremii, până în 1920, când a fost distrusă de un incendiu), fluturând cheile ca odinioară, chiar dacă legea le rezervă amenzi pe măsură.

Citeşte articole de pe acest blog în care se menţionează staţiunea turistică Mamaia:

  • Staţiunea Mamaia: promovare interactivă la 360°;

~~~

Informaţii utile:

Acces pe cale rutieră:

  • cu mașina personală fie pe A2 până la Cernavodă, iar de acolo prin Medgidia spre Basarabi şi Valul lui Traian, fie pe drumul București – Afumați – Urziceni – Slobozia – Hârșova – Vadu Oii (drum ce poate fi parcurs și cu bicicleta) – Basarabi – Valul lui Traian – Constanţa – Mamaia;
  • cu maxi-taxi pentru Constanța cu plecare din Bucureşti la fiecare 40 minute din intersecția Str. Mircea Vulcănescu cu Str. Dinicu Golescsu (în apropiere de Gara de Nord); stația finală e la Gara Constanța, de unde luați microbuzul nr. 23 către Mamaia, microbuz ce circulă la fiecare 10 minute și pentru care trebuie să aveți pregătiți vreo 4.5 RON sau mașina 101; vezi și alternative;
  • intrarea în staţiunea Mamaia se face contra taxei de barieră de 3 RON sau pe bază de abonament de 24 ore, la 4 RON.

Accesul pe cale feroviară se face pe ruta feroviară București – Constanța (prin Fetești și Medgidia).

Total
0
Shares
10 comments
  1. Daca tot vrei sa faci un ghid, fa-l cum trebuie. Documenteaza-te. Probabil vroiai sa spui Mamaia Sat. Acolo sunt multe, foarte multe, pensiuni.

    Iar incendiul ala nu a distrus calea ferata, ci gara de la Cazino din Mamaia.

    Astea sunt doar doua…

    1. Salut, Alex!

      Mulțumesc pentru lămuriri.

      Așa e, nu calea ferată a fost distrusă în incendiu. Am citit printre rânduri pe Wikipedia și n-am să vin cu scuze. Asta e, am greșit. Din acest motiv există secțiunea de comentarii: pentru a aduce îmbunătățiri informațiilor prezentate și a face recomandări de atracții ș.a.m.d.

      Cât despre ceea ce eu numesc Năvodari Sat, se pare că e un alt nume luat de Mamaia Sat, așa cum mulți numesc zona Mamaia Nord mai nou. De exemplu, GPS-ul pe care-l folosesc recunoaște locul ca Năvodari Sat.

      Orice semnalare de informații eronate e binevenită.

      O zi bună!

  2. Pingback: Rezervări online pe mamaia360.ro pentru hotelurile de pe litoral
  3. Pingback: Albena All Inclusive (2011) « Profil virtual
  4. Pingback: Orașele devin vizibile pe internet. Constanţa
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Info-chioşcuri: informaţii de interes administrativ şi turistic la dispoziţia cetăţeanului (II)

Next Article

Info trafic

Related Posts
Total
0
Share