Ca biciclist începător încerc să exploatez la maxim zonele de agrement din București și din jurul Bucureștiului, așa că parcurile din București și pădurile de pe lângă oraș au fost primele vizate pentru ture MTB de relaxare.
Am început cu Parcul Carol, apoi a urmat turul lacurilor bucureștene, Pădurea Băneasa, groapa Văcărești, Parcul Natural Comana, iar undeva, pe la începutul lui septembrie, a venit rândul Pădurii Pantelimon – Cernica.
Din punctul meu de vedere, zona e ușor accesibilă, indiferent din ce parte a Bucureștiului ați veni, mai ales dacă aveți metroul aproape. De la stația de metrou Pantelimon ajungeți cam în 10-15 minute la intrarea în pădure din dreptul Mănăstirii Cernica. Să ne fie clar, nu am de demonstrat nimic nimănui, așa că, dacă nu e cazul, încerc să evit cât mai mult traficul urban. Plus de asta, prefer să îmi păstrez energia pentru a pedala într-o zonă care merită efortul.
Atenție! Șoseaua Cernica este blocată la intersecția cu șoseaua de centură a Bucureștiului, așa că va trebui să treceți bicicleta peste niște parapeți pe beton sau să vă strecurați pe lângă, iar apoi să aveți grijă la traversarea centurii. Nu există semafor sau trecere semnalizată.
De la intrarea în pădure există câteva opțiuni de a începe un traseu. Noi am pornit într-un traseu la întâmplare, neavând nimic planificat de acasă.
Am trecut prin luminișuri de pădure apărute în urma defrișărilor, am tăiat precum maceta desișuri, am tras de biciclete prin șanțuri și ne-am bucurat de cărările căptușite cu frunze ruginii și drumuri forestiere. La un moment dat ne-am suprapus cu porțiuni dintr-un traseul dedicat familiilor din cadrul vreunei competiții MTB.
Traseul respectiv trecea pe lângă cantonul vânătoresc, unde se cresc, de altfel, și porci mistreți. Pe marginea drumului forestier ce trece pe lângă canton și se afundă în pădure se găsesc pancarde de atenționare în ceea ce privește accesul în pădure între anumite intervale orare, probabil datorită programului de vânătoare. De la canton am urmat pentru scurt timp drumul forestier, apoi am făcut dreapta pe un drum forestier mai puțin umblat, ce ne-a dus într-o vale, de unde am șerpuit pe poteci ce ba urcau, ba coborau până la un iaz îmbrăcat în cămașa broaștei.
Ultima pantă ce coboară spre lac te atrage ca un magnet după cele câteva urcări, iar dacă nu ești atent, șanțul în care se termină îți poate crea neplăceri. Noroc că l-am văzut din timp și am frânat cât să trec peste șanț și să rămân și pe bicicletă.
De aici ne-am continuat drumul pe câteva cărări și luminișuri ce ne-au scos pe malul lacului Brănești, malul opus de Pădurea Cucu.
Pe traseul până aici ne-am întâlnit cu un biciclist familiarizat cu pădurea, care ne-a explicat cum e treaba cu vânătoarea; ciumpalacii de vânători se aliniază pe o cărare, iar mistreții le sunt dirijați de către gonaci direct în bătaia puștii.
Revenind la ale noastre, înainte de a ajunge pe malul lacului Brănești, trebuie să cobori pe o potecă, prin stufăriș, apoi să dai pedală să urci lent pe poteca de pe malul lacului. Am făcut o scurtă pauză în zona barajului de pe lac, unde am mai schimbat impresii cu alți bicicliști plini de ciulini la fel ca noi. 🙂
Ne-am fi putut continua traseul pe malulul lacului Brănești dinspre pădure, dar cum am aflat că poteca, destul de îngustă de altfel, e ocupată de pescari, bariere în ceea ce privește pedalatul constant, am decis să lăsăm pădurea și să ieșim în satul Brănești.
De aici am luat-o spre București pe șoseaua ce ajunge în Pantelimon.
